Se afișează postările cu eticheta grill. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta grill. Afișați toate postările

joi, 3 ianuarie 2019

Somon la grill și cartofi copți

 Ingrediente (1 porție):
1 file somon
2 cartofi medii
sare
piper
rozmarin proaspăt
cimbrișor proaspăt
fulgi de chilli
ulei de măsline

Mod de preparare:
Cartofii se spală bine și se lasă un pic la zvântat. Se dau cu un praf de sare și se împăturesc în folie de aluminiu. Așezăm cartofii într-o tavă și dăm la cuptorul încins pentru aproximativ 45 de minute (puteți încerca cu un bețișor de frigăruie - când acesta intră ușor în cartof veți ști că sunt gata). Când cartofii sunt aproape gata curățăm fileul de somon de solzi, îl spălăm și îl ștergem cu un prosop de hărtie. Se condimentează peștele cu sare și piper, apoi se așază pe grill-ul încins cu pielea în jos. După aproximativ 4 minute se întoarce pe partea cealaltă. Se scoate pe farfurie și se stropește cu puțin ulei de măsline, apoi se asezonează cu verdețuri proaspăt tocate (eu am folosit rozmarin și cimbrișor verde). Desfacem și cartofii în patru, îi stropim cu ulei de măsline și îi aromatizăm cu verdețuri și fulgi de chilli. Și cum cel mai critic jurat al meu este fi-miu întotdeauna îl întreb pe el: ”- Cum e mami?”. Răspunsul lui: ”- Buuun rău!” :)

Poftă bună!!!

sâmbătă, 27 februarie 2016

Ceafă la grill cu legume


Ingrediente:

1 kg. ceafă de porc (6 bucăți)
10 roșii cherry
2 ardei capia
1 ceapă roșie

Baiț:
1 linguriță miere de albine
1 linguriță muștar clasic
zeama de la 1/2 lămâie
2 căței de usturoi pisați
5 linguri de ulei
chili, sare, piper proaspăt măcinat
cimbru, busuioc uscat

Mod de preparare:


Carnea se porționează, se spală și se lasă pe hârtie la zvântat. Într-un bol se pregătește baițul din ingredientele de mai sus. Fiecare bucată de carne se tăvălește cu încredere în acest baiț, urmând ca bolul acoperit cu folie să îl lăsăm la rece (în frigider) vreo 30 de minute să se întrepătrundă toate aromele. Între timp spălăm legumele. 
După ce s-au scurs cele 30 de minute încingem tigaia grill și așezăm bucățile de carne la foc. Adăugăm și legumele. Când sunt gata se servesc calde alături de un pahar de vin roșu.

Un gust final excelent, o combinație perfectă între dulce și acrișor. 


Poftă bună!!!