marți, 17 ianuarie 2017

Pate de casă

Ingrediente:
500 g ficat de pasăre
200 ml lapte
110 g unt
4 ouă
1 legătură ceapă verde
1 ceapă
1 lingură de ulei
2-3 foi de dafin
boabe de piper, ienibahar și coriandru
sare, piper


Mod de preparare:
Tăiem untul cubulețe și îl lăsăm la temperatura camerei. Spălăm ficățeii și îi punem în lapte pentru 1 oră. Scoatem ficatul din lapte și îl punem în apă la fiert la foc mic. Adunăm spuma, apoi adăugăm o ceapă întreagă, câteva boabe de piper, ienibahar, coriandru și 2-3 foi de dafin. Lăsăm să fiarbă până ficatul este bine pătruns (aprox. 30 de minute). Scoatem ficățeii pe o farfurie și îi lăsăm să se răcească. Cele patru ouă le fierbem pentru 10 minute (se folosesc doar gălbenușurile). Tăiem ceapa verde rondele (eu am folosit partea albă și vreo 2 cm din partea verde) și o călim în puțin unt și 1 lingură de ulei. În blender adăugăm ficatul, gălbenușurile, ceapa călită, cubulețele de unt, 1/4 linguriță de sare și piper proaspăt măcinat și mixăm. Rezultatul: un pate cremos și foarte gustos, fără termen de comparație cu cel din comerț. Am servit cu pită caldă, făcută și ea tot acasă. 


Poftă bună!!!     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu