miercuri, 22 martie 2017

Biscuiți cu lămâie

Ingrediente:
300 g făină
150 g unt 82%
90 g zahăr pudră
2 gălbenușuri
3-4 linguri lapte
esență de lămâie
esență de vanilie
coajă rasă de lămâie
un praf de sare


Mod de preparare:


Punem făina cernută în bolul mixerului împreună cu zahărul farin, un praf de sare și untul rece tăiat cubulețe. Mixăm până obținem un amestec nisipos ca în imaginea alăturată. Adăugăm cele 2 gălbenușuri, esențele, 2 linguri de lapte rece și mixăm în continuare. Dacă este nevoie mai adăugăm și celelalte 2 linguri de lapte (depinde cât de uscată este făina). Când aluatul începe să se formeze adăugăm și coaja rasă de lămâie. Înfoliem aluatul și îl dăm la rece pentru 15 minute. Pe blatul de lucru înfăinat întindem o foaie de aluat din care decupăm cu o formă rotundă. Așezăm biscuiții în tava tapetată cu hârtie de copt (i-am ștampilat cu model floral, dar se pot înțepa și cu o furculiță pentru crearea unui model) și îi dăm la cuptorul încins pentru 25-30 de minute la foc mediu. Sunt extraordinar de aromați și se topesc în gură. Dimineața, la micul dejun, alături de cafea ori lapte sunt delicioși!

Poftă bună!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu