Se afișează postările cu eticheta prajitura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prajitura. Afișați toate postările

duminică, 25 februarie 2018

Prăjitură Tablă de șah

Ingrediente:
Pentru blatul de cacao
150 g unt
50 ml lapte
120 g zahăr
2 linguri pudră de cacao
3 ouă
10 g zahăr vanilat
180 g făină
5 g praf de copt cu șofran

Pentru blatul simplu
3 ouă
3 lg zahăr
3 lg făină
10 g zahăr vanilat
5 g praf de copt cu șofran
un praf de sare
zeamă de lămâie (1 linguriță)

Pentru cremă
250 g mascarpone
200 g frișcă lichidă
30 g zahăr pudră
esență de vanilie
7 g gelatină

Pentru glazură
100 g ciocolată amăruie (se poate folosi și în combinație cu ciocolată de lapte, 50-50)
150 ml smântână pentru frișcă

Mod de preparare:
Prima dată se prepară cele două blaturi. Pentru blatul de cacao, amestecăm untul, zahărul, zahărul vanilat, laptele și pudra de cacao într-un vas pe foc mic. Amestecăm până se topește untul și se omogenizează compoziția. Dăm vasul de pe foc și lăsăm compoziția să se răcească. Încorporăm cele 3 ouă (la temperatura camerei) în compoziția de ciocolată și amestecăm energic cu telul, apoi adăugăm treptat făina amestecată cu praful de copt. Turnăm compoziția finală în tava tapetată cu hârtie de copt (eu am folosit o tavă cu perete detașabil de 18x28 cm) și dăm la cuptorul încins pentru 15-20 minute la foc potrivit. Pentru blatul alb mixăm albușurile cu un praf de sare, câțiva stropi de zeamă de lămâie și cele 3 linguri de zahăr. Aromatizăm gălbenușurile cu zahărul vanilat și le turnăm în fir subțire peste bezea. Încorporăm făina amestecată cu praful de copt și turnăm compoziția în tavă, apoi dăm la cuptor, la foc mediu pentru 10-15 minute. Lăsăm și al doilea blat să se răcească, timp în care pregătim crema: Adăugăm gelatina în puțină apă rece și o lăsăm să se hidrateze. Mixăm mascarpone cu zahărul pudră câteva secunde la viteză mare, apoi turnăm în vas frișca lichidă și esența de vanilie. Mixăm până compoziția devine cremoasă. Încălzim foarte ușor gelatina și o turnăm în fir subțire peste cremă. Amestecăm pentru omogenizare cu o spatulă. Tăiem fâșii înguste din ambele blaturi și începem să asamblăm prăjitura: alternăm fâșie de cacao, cremă, fâșie albă până terminăm primul strat. Întindem un strat subțire de cremă pe toată suprafața, apoi construim stratul al doilea doar că începem cu fâșie albă, cremă și apoi fâșie de cacao. Întindem crema rămasă pe toată suprafața prăjiturii și dăm tava la rece. Preparăm glazura astfel: încălzim smântâna pentru frișcă la foc mic. Rupem ciocolata bucățele și o adăugăm peste smântână. Oprim focul și amestecăm pentru omogenizare (până ciocolata se topește). Turnăm glazura ușor răcită pe toată suprafața prăjiturii și dăm la rece pentru cel puțin 2 ore.
Servim cu drag :). Delicioasă!!!


Poftă bună!!!   

duminică, 26 martie 2017

Prăjitură cu cremă de ciocolată

Ingrediente:
Pentru blat:
4 ouă
3 linguri ulei
4 linguri zahăr
3 linguri făină
2 linguri cacao
esență de vanilie
Pentru cremă:
220 ml frișcă lichidă
200 g ciocolată neagră
250 g mascarpone
Pentru sirop:
100 g zahăr brun
200 ml apă
esență de rom
Pentru decor:
frișcă
fulgi de ciocolată

Mod de preparare: 
Pentru cremă facem un ganache astfel: încălzim 200 ml frișcă lichidă împreună cu 200 g ciocolată. Amestecăm până ciocolata este topită complet. Dăm vasul de pe foc, lăsăm să se răcească un pic, apoi introducem vasul la frigider pentru cel puțin o oră. Pentru sirop topim 100 g zahăr brun și când se caramelizează stingem cu 200 ml apă. Lăsăm siropul să dea în câteva clocote, apoi oprim focul. Când s-a răcit adăugăm esența de rom. Pentru blat mixăm albușurile împreună cu zahărul până obținem o bezea lucioasă. Amestecăm gălbenușurile cu uleiul și cu esența de vanilie și le turnăm peste bezea. Mixăm pentru omogenizare. Încorporăm făina cernută și praful de cacao cu o spatulă cu mișcări ușoare de sus în jos și turnăm compoziția într-o tavă dreptunghiulară (18x28cm), tapetată cu hârtie de copt. Introducem tava în cuptorul preîncins pentru 15-20 de minute la foc mediu. După ce oprim focul lăsăm blatul în cuptorul cald pentru încă 10 minute. Scoatem ganache-ul de la frigider și mixăm pentru 5-7 minute. Adăugăm treptat mascarpone și mixăm pentru omogenizare. După ce blatul s-a răcit complet îl tăiem în două. Așezăm primul blat în tavă și îl însiropăm. Întindem 3/4 din crema de ciocolată și acoperim cu al doilea blat. Presăm ușor, apoi îl însiropăm și pe acesta. În crema rămasă mai adăugăm 20 ml frișcă lichidă și mixăm. Vom obține o cremă un pic mai deschisă la culoare. Întindem crema deasupra prăjiturii și nivelăm. Dăm prăjitura la rece pentru 2-3 ore, apoi o porționăm și o ornăm cu frișcă și fulgi de ciocolată.

Poftă bună!!!

marți, 21 martie 2017

Prăjitură cu fructe de pădure

Ingrediente:
Pentru blat:
9 albușuri
9 linguri zahăr
9 linguri rase făină
esență de vanilie
un praf de sare
Pentru cremă:
200 ml frișcă lichidă
300 ml lapte
150 g zahăr
3 gălbenușuri
1 pliculeț zahăr vanilat
2 linguri amidon
esență de vanilie
2 pliculețe gelatină granule
100 g fructe de pădure

Mod de preparare:
Mixăm albușurile cu un praf de sare până se întăresc, adăugăm zahărul și mixăm până bezeaua devine fermă și lucioasă. Încorporăm cu o spatulă făina cernută puțin câte puțin. Turnăm compoziția în tava (30x40 cm) tapetată cu hârtie de copt și coacem blatul în cuptorul preîncălzit la foc mediu pentru 20-25 de minute. Scoatem blatul din cuptor și îl lăsăm să se răcească. Pentru cremă mixăm frișca până se întărește. Separat într-un vas metalic amestecăm gălbenușurile cu 100 g zahăr până se albesc și apoi încorporăm zahărul vanilat și amidonul. Turnăm laptele cald, punem vasul la foc mic și amestecăm până ce crema se îngroașă. Așezăm vasul în apă rece pentru a grăbi răcirea cremei. Când aceasta s-a răcit o amestecăm cu frișca. Punem gelatina la hidratat. Fructele de pădure se pun pe foc împreună cu cele 50 g de zahăr rămase. Din momentul în care încep să clocotească oprim focul și lăsăm să se răcească. Topim gelatina și o turnăm peste cremă. Luăm 1/4 din cantitatea de cremă și o amestecăm cu fructele de pădure. Așezăm blatul înapoi în tava în care l-am copt. Turnăm cele 3/4 de cremă albă, nivelăm, apoi crema amestecată cu fructele de pădure. Dăm tava la rece pentru cel puțin 2-3 ore. Porționăm prăjitura și o ornăm, după preferințe cu fructe sau cu frișcă.


Poftă bună!!!