marți, 7 februarie 2017

Musaca

Ingrediente:
1 kg cartofi
750 g carne de porc (fleică)
1 ceapă
1 lingură ajvar iute
2 linguri ulei
4 ouă
40 g unt
5-6 linguri lapte
sare, piper


Mod de preparare:


Curățăm cartofii de coajă, îi spălăm, îi tăiem cubulețe și îi punem la fiert în apă cu sare. Cât se fierb cartofii, tocăm carne, apoi curățăm ceapa și o tăiem mărunt. Încingem tigaia cu puțin ulei și călim ceapa până devine translucidă. În acest moment, adăugăm carnea tocată și lăsăm tigaia pe foc mediu, mestecând din când în când. Când s-a călit și carnea potrivim gustul de sare și piper, apoi adăugăm o lingură de ajvar iute (o pastă de ardei roșu în proporție de 75% și vinete 15%, destul de picantă, dar foarte bună). Amestecăm pentru omogenizare și dăm tigaia de pe foc. Lăsăm compoziția de carne să se răcească. Între timp, cartofii s-au fiert, îi scurgem de apă și îi pasăm cu unt și un pic de lapte ca pentru piure (păstrăm un pic de unt să ungem și forma în care vom construi musacaua). Peste compoziția de carne adăugăm un ou și amestecăm. Ungem un vas termorezistent cu pereții înalți cu unt și adăugăm un strat de piure, apoi unul de carne, iar piure, iar carne și terminăm cu un strat de piure. Batem bine 3 ouă și le turnăm peste musaca, apoi dăm tava la cuptor pentru 45 de minute la foc potrivit. Musacaua se poate servi fie caldă, proaspăt scoasă din cuptor, fie rece (la fel de gustoasă).

Poftă bună!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu