4-5 pulpe superioare de pui
1 morcov
150 g mazăre
150 g porumb
1/2 ardei gras roșu
1/2 ardei gras verde
1/2 ardei gras galben
sare, piper, foi de dafin, ienibahar, coriandru, boabe de piper
3 căței de usturoi
30 g gelatină granulată
Mod de preparare:
Punem carnea de pui la fiert în apă cu sare. Spumăm, apoi adăugăm morcovul întreg curățat, câteva frunze de dafin, boabe de ienibahar, coriandru și piper. Lăsăm să fiarbă la foc potrivit. Când carnea s-a fiert bine, o scoatem într-un bol, la fel și morcovul și le lăsăm să se răcească un pic. Îndepărtăm pielea și oasele, iar carnea o tăiem fâșiuțe mici și morcovul cubulețe. Adăugăm usturoiul în supa de carne, pe care apoi o strecurăm (ideal ar fi printr-o sită foarte fină). Adăugăm gelatina în supă și amestecăm foarte bine până se dizolvă complet. Spălăm mazărea din conservă și o scurgem de apă, la fel și porumbul (data viitoare voi folosi mazăre congelată - pe lângă faptul că este mai gustoasă își păstrează culoarea verde, iar aspectul final al aspicului va fi unul mult mai frumos). Tăiem și cele trei tipuri de ardei gras în cubulețe. Alternăm straturi de legume și carne într-un vas de sticlă mai mare sau în castronele mai mici, apoi turnăm supa de carne. Dăm la rece pentru cel puțin 3-4 ore. Răsturnăm aspicul pe platou și servim.
Poftă bună!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu