Se afișează postările cu eticheta smântână. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta smântână. Afișați toate postările

marți, 10 aprilie 2018

Paste cu somon

Ingrediente:

400 g paste linguine
250 ml de smântână de gătit
1 cățel de usturoi
25 g unt
1 linguriță de ulei de măsline
1 linguriță de piper
1 linguriță de sare
100 g de somon
2 linguri de vin alb sec
verdeață proaspătă (pătrunjel, mărar)





Mod de preparare:

Fierbem pastele 8-10 minute în apă cu sare, apoi le scurgem și le lăsăm în strecurătoare. Încingem tigaia cu un cubuleț de unt și o linguriță cu ulei de măsline și frigem un pic bucățelele de somon (zdrobim un cățel de usturoi cu tot cu coajă și îl adăugăm în tigaie cât se frige somonul). Turnăm vinul și lăsăm să sfârâie până iese alcoolul, apoi turnăm smântâna și condimentăm cu sare și piper proaspăt măcinat. Când sosul începe să capete consistență adăugăm pastele, amestecăm și oprim focul. Presărăm verdeață proaspătă.


Poftă bună!!!

luni, 11 decembrie 2017

Pui cu ardei copt

Ingrediente:
650 g mușchiuleț piept de pui
10 ardei kapia
100 g bacon crud-uscat
300 g cașcaval afumat
15 g unt
2 linguri pesmet
3 ouă
2 linguri smântână
sare, piper, fulgi de chilli
pătrunjel verde


Mod de preparare:


Ardeii se spală și se șterg cu un șervet de bucătărie, apoi se pun la copt fie pe tablă, fie în tavă la cuptor. După ce s-au copt se îndepărtează coaja și se curăță de semințe. Bucățelele de piept le spălăm, le batem ca pentru șnițele și le condimentăm pe ambele părți cu sare, piper și fulgi de chilli. Cele trei ouă le amestecăm cu o furculiță împreună cu smântâna. Tapetăm o tavă pătrată de 20x20 cm cu unt peste care presărăm pesmetul. Formăm straturile astfel: un strat felii de pui, 2-3 linguri din amestecul de ou cu smântână, cașcaval afumat dat pe răzătoarea mare, un strat de ardei copt,  iar pui, ou cu smântână, cașcaval și ardei copt. La final, așezăm pe deasupra feliile de bacon și restul de amestec de ou cu smântână. Dăm tava la cuptor pentru 45 de minute la foc potrivit. Cu 15 minute înainte de a opri cuptorul presărăm un strat de cașcaval afumat peste preparat. Scoatem tava din cuptor și lăsăm să se răcească. După ce s-a răcit porționăm și presărăm pătrunjel verde proaspăt tocat. Rapid și gustos.


Poftă bună!!!

marți, 28 noiembrie 2017

Ruladă cu spanac și ricotta

Ingrediente:
5 ouă
5 linguri ulei
5 linguri smântână pentru gătit
5 linguri făină
40-50 g spanac baby
1/2 linguriță de sare
5 g praf de copt
2 lingurițe zeamă de lămâie
250 g ricotta
rondele de măsline negre


Mod de preparare:


Spălăm frunzele de spanac, le rupem codițele și le lăsăm să se scurgă bine de apă. Separăm albușurile de gălbenușuri. Albușurile le mixăm cu o jumătate de linguriță de sare, apoi adăugăm zeamă de lămâie și continuăm mixarea până bezeaua devine fermă. Gălbenușurile le amestecăm cu telul împreună cu cele 5 linguri de ulei. Adăugăm smântâna și continuăm să amestecăm cu telul. Încorporăm în compoziția de gălbenușuri făina cernută amestecată cu praful de copt. Adăugăm treptat din bezea și amestecăm cu o spatulă cu mișcări ușoare de sus în jos. Turnăm jumătate din compoziție în tava aragazului tapetată cu hârtie de copt. Așezăm pe toată suprafața frunze de spanac rupte grosier. Frunzele rămase le adăugăm în bol și amestecăm ușor. Turnăm și restul de compoziție în tavă și dăm la cuptorul încins în prealabil pentru 10-15 minute la foc potrivit. Scoatem foaia de ruladă din cuptor și îndepărtăm hârtia de copt. Întindem ricotta pe toată suprafața, adăugăm rondele de măsline și rulăm strâns foaia cât este fierbinte. Înfoliem rulada și o dăm la rece pentru câteva ore, apoi o putem felia și servi. Frumoasă și gustoasă, un aperitiv potrivit pentru orice moment.

Poftă bună!!!

miercuri, 8 noiembrie 2017

Salată cu pui

Ingrediente:
3-4 cartofi medii
400 g piept de pui
4-5 frunze salată iceberg
2 ouă
1 ceapă
Pentru dressing:
2 linguri smântână
2-3 fire pătrunjel verde
2 căței usturoi
1 lingură ulei de măsline
sare, piper, fulgi de chilli

Mod de preparare:

Cartofii îi curățăm de coajă, îi tăiem cubulețe și îi punem la fiert în apă cu sare. Pieptul de pui, spălat, tăiat cubulețe și condimentat cu sare, piper și fulgi de chilli îl frigem în ulei de măsline câteva minute pe toate părțile. Amestecăm într-un bol cartofii fierți și răciți, pieptul de pui, frunzele de salată, ceapa tăiată julien și cele două ouă fierte tăiate mărunt. Completăm gustul cu sare dacă se mai cere și servim cu un dressing de smântână mixat cu usturoi, pătrunjel verde și ulei de măsline.

Poftă bună!!!

duminică, 8 ianuarie 2017

Escalop de pui cu ciuperci

Ingrediente:
250 g piept de pui
500 g ciuperci champignon
1 ceapă
4-5 căței usturoi
3 linguri făină
3 linguri ulei
15 g unt
100 ml vin alb
200 ml smântână pentru gătit
sare, piper, chilli

Mod de preparare:

Spălăm pieptul de pui și îl tăiem feliuțe pe care le batem un pic cu ciocănelul pentru șnițele. Le dăm cu un praf de sare și puțin piper, le trecem prin făină și le prăjim în ulei încins până se rumenesc ușor pe ambele părți. Scoatem puiul pe un platou, iar în tigaie adăugăm cubulețul de unt. Prăjim ceapa tăiată mărunt și cățeii de usturoi tăiați și ei feliuțe, apoi adăugăm ciupercile tăiate grosier. Amestecăm, punem capacul și lăsăm 5 minute la foc potrivit. Când ciupercile încep să se prăjească stingem cu vin alb. În acest moment adăugăm și puiul prăjit și lăsăm tigaia pe foc (mic) semiacoperită pentru alte 5-10 minute. În final adăugăm smântâna, amestecăm pentru omogenizare și potrivim gustul de sare și piper. Oprim focul și presărăm pătrunjel verde proaspăt tocat și fulgi de chilli. 


Poftă bună!!!

sâmbătă, 13 august 2016

Clătite cu pui, ciuperci și smântână


Ingrediente:
2 ouă
130 g făină
300 ml lapte
1 lingură ulei
1 piept de pui
250 g ciuperci
30 g unt
2 linguri ulei de măsline
2 linguri smântână (min 20% grăsime)
1 legătură ceapă verde
sare, piper, boia dulce, rozmarin, cimbrișor, pătrunjel verde

Mod de preparare:


Întâi se fac clătitele: se bat cele 2 ouă cu un praf de sare. adăugăm apoi alternativ făină și lapte și amestecăm bine pentru omogenizare. Eu încorporez în aluatul de clătite și 1 lingură de ulei ca să nu ung tigaia de fiecare dată. Coacem clătitele (ies aproximativ 8 clătite). Lăsăm clătitele deoparte și trecem la prepararea umpluturii. Spălăm pieptul de pui și îl tăiem bucățele mici. Ciupercile se spălă și se taie (dacă sunt întregi). Tăiem rondele partea albă de la ceapa verde (partea verde se oprește pentru decor). Încingem wok-ul cu cele 30 g unt și 2 linguri ulei de măsline. Călim bucățelele de piept de pui și le condimentăm cu sare, piper, un praf de boia dulce (eu am presărat rozmarin și cimbrișor pentru un plus de aromă). Când s-au rumenit frumos adăugăm ceapa și ciupercile și lăsăm să scadă un pic. Exact înainte de a da wok-ul de pe foc se pun și cele două linguri de smântână și se amestecă. Adăugăm puțin pătrunjel verde tocat și umplutura este gata. În mijlocul fiecărei clătite adăugăm 2 linguri din această compoziție, strângem marginile sub forma unui săculeț și legăm cu frunze de ceapă verde. Clătitele se servesc cu mare plăcere pentru că sunt extrem de gustoase.


Poftă bună!!!



miercuri, 30 martie 2016

Ciorbă rădăuțeană

Ingrediente:
700 g carne de pui
2 cepe
2 morcovi (unul se pune la fiert și unul se călește)
1 rădăcină de pătrunjel
1 păstârnac
1 ardei
3-4 căței de usturoi
20-30 ml oțet
300 ml smântână
3-4 gălbenușuri de ou
pătrunjel verde, sare, piper, fulgi de chilli

Mod de preparare:


Prima dată se opărește carnea și se spală sub jet de apă rece. Carnea se pune apoi în 2,5 litri de apă rece pe foc împreună cu legumele curățate, lăsate întregi și un praf de sare. Vasul se acoperă și se lasă la fiert pentru 40 de minute. Scoatem legumele și carnea, iar supa o trecem prin strecurătoare. Curățăm oala, o punem înapoi pe foc cu 2 linguri de ulei și călim 3-4 minute cel de-al doilea morcov dat pe răzătoare. Adăugăm supa, acoperim vasul și mai lăsăm 10 minute să fiarbă. Potrivim gustul de sare, piper și dăm oala de pe foc. Se curăță carnea de pe os, se îndepărtează pielea și se mărunțește cu mâna sau cu ajutorul unui cuțit. Separat, într-un bol de sticlă încăpător amestecăm gălbenușurile cu smântâna și adăugăm pe rând câte un polonic din supă mestecând cu ajutorul unui tel pentru omogenizare. Procedăm așa cu jumătate din cantitatea de supă până compoziția de smântână și ouă ajunge la temperatura supei (evităm astfel că smântâna să se brânzească, iar supa să capete un aspect neplăcut), apoi turnăm amestecul de smântână în oală. Așezăm din nou oala pe foc, adăugăm carnea, usturoiul dat prin presă, oțetul și lăsăm până ajunge la punctul de fierbere. Oprim focul, adăugăm pătrunjel verde tocat, câțiva fulgi de chilli și ciorba este gata. Se servește caldă cu ardei iute. 




Poftă bună!!! 

vineri, 26 februarie 2016

Cartofi cu bacon în sos alb

Ingrediente:

4-5 cartofi medii
250 gr. bacon
1 ardei roșu
1 ceapă
200 gr. smântănă (min 20% grăsime)
pătrunjel verde
3 linguri ulei
sare, piper, boia dulce (făcută în casă)




Mod de preparare:

Se curăță cartofii de coajă, se taie cubulețe și se pun la fiert în apă cu sare. Când aproape s-au fiert încingem alături tigaia cu cele 3 linguri de ulei pe foc, adăugăm ceapa și ardeiul, le călim și le condimentăm. Când legumele s-au călit adăugăm bacon-ul amestecând cu o spatulă. După ce se rumenește un pic și bacon-ul punem cartofii și cele 200 gr. de smântână. Opțional (dacă se dorește mai mult sos) se adaugă un polonic din apa în care au fiert cartofii și se lasă până dă în clocot. Se oprește focul și se presară pătrunjel verde tocat.   

Poftă bună!!!