Se afișează postările cu eticheta ouă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ouă. Afișați toate postările

marți, 19 decembrie 2017

Biscuiți cu ciocolată

Ingrediente:
200 g unt
100 g zahăr farin
1 plic zahăr vanilat
2 ouă mici
30 ml smântână lichidă
esență de vanilie
300 g făină
Pentru decor:
glazură de ciocolată
ornamente colorate din zahăr


Mod de preparare:


Untul, la temperatura camerei, se mixează împreună cu zahărul farin amestecat cu zahărul vanilat până obținem o compoziție cremoasă. Adăugăm, pe rând, cele două ouă, smântâna, apoi aromatizăm compoziția cu esență de vanilie. Încorporăm făina cernută. Vom obține un aluat destul de moale și lipicios. Umplem poșul și șprițăm biscuiții în tava tapetată cu hârtie de copt. Dăm tava la cuptor pentru 15 minute la foc mediu (biscuiții devin aurii pe margine). Se pot servi ca atare sau se pot scălda în glazură de ciocolată și orna cu bombonele colorate. 



Poftă bună!!!

marți, 28 noiembrie 2017

Ruladă cu spanac și ricotta

Ingrediente:
5 ouă
5 linguri ulei
5 linguri smântână pentru gătit
5 linguri făină
40-50 g spanac baby
1/2 linguriță de sare
5 g praf de copt
2 lingurițe zeamă de lămâie
250 g ricotta
rondele de măsline negre


Mod de preparare:


Spălăm frunzele de spanac, le rupem codițele și le lăsăm să se scurgă bine de apă. Separăm albușurile de gălbenușuri. Albușurile le mixăm cu o jumătate de linguriță de sare, apoi adăugăm zeamă de lămâie și continuăm mixarea până bezeaua devine fermă. Gălbenușurile le amestecăm cu telul împreună cu cele 5 linguri de ulei. Adăugăm smântâna și continuăm să amestecăm cu telul. Încorporăm în compoziția de gălbenușuri făina cernută amestecată cu praful de copt. Adăugăm treptat din bezea și amestecăm cu o spatulă cu mișcări ușoare de sus în jos. Turnăm jumătate din compoziție în tava aragazului tapetată cu hârtie de copt. Așezăm pe toată suprafața frunze de spanac rupte grosier. Frunzele rămase le adăugăm în bol și amestecăm ușor. Turnăm și restul de compoziție în tavă și dăm la cuptorul încins în prealabil pentru 10-15 minute la foc potrivit. Scoatem foaia de ruladă din cuptor și îndepărtăm hârtia de copt. Întindem ricotta pe toată suprafața, adăugăm rondele de măsline și rulăm strâns foaia cât este fierbinte. Înfoliem rulada și o dăm la rece pentru câteva ore, apoi o putem felia și servi. Frumoasă și gustoasă, un aperitiv potrivit pentru orice moment.

Poftă bună!!!

vineri, 24 noiembrie 2017

Chec cu merișoare

Ingrediente:
6 albușuri
2 gălbenușuri
3 linguri ulei
5 linguri de zahăr
5 linguri de făină
1 plic zahăr vanilat
esență de lămâie
100 g merișoare uscate
glazură pentru decor


Mod de preparare:

Mixăm albușurile împreună cu zahărul până obținem o bezea lucioasă și fermă. Adăugăm în fir subțire gălbenușurile amestecate cu zahărul vanilat, esența de lămâie și uleiul. Omogenizăm cu mixerul la viteză mică. Încorporăm și făina în compoziție, adăugăm merișoarele și turnăm în tava tapetată cu hârtie de copt. Coacem checul la foc potrivit pentru aproximativ 35 de minute. După ce se răcorește un pic îl ornăm cu glazură de ciocolată.

Poftă bună!!!

duminică, 19 noiembrie 2017

Madlene

Ingrediente:
3 ouă
120 g zahăr pudră
100 g unt
130 g făină
1 plic zahăr vanilat
1 linguriță praf de copt
1/2 linguriță coajă de lămâie
un praf sare.
Pentru decor:
zahăr pudră vanilat

Mod de preparare:


Mixăm ouăle cu zahărul pudră, praful de sare și zahărul vanilat aproximativ 5 minute sau până ce își dublează volumul. Adăugăm coaja de lămâie, făina amestecată cu praful de copt și mixăm până se încorporează. Adăugăm apoi untul topit și aproape răcit și mixăm pentru omogenizare, apoi acoperim vasul cu o folie alimentară și îl dăm la rece pentru 20 minute. Ungem o formă de madlene cu puțin ulei sau unt (eu prefer untul). Cu ajutorul unei lingurițe umplem formele de madlene pe trei sferturi și introducem tava în cuptorul preîncălzit la foc mediu pentru 10-15 minute. Când madlenele se răcesc complet le decorăm cu zahăr pudră.


Poftă bună!!!

duminică, 5 noiembrie 2017

Omletă cu ardei și pui picant

Ingrediente:
3 ouă
200 g mușchiuleț piept de pui
1/4 ardei gras roșu
1/4 ardei gras galben
2 linguri ulei de măsline
2 linguri ulei de susan
1 linguriță sos de soia
brânză tare / parmezan
pătrunjel verde
sare, piper, fulgi de chilli
Tăiem pieptul de pui cubulețe și îl condimentăm cu sare, piper și fulgi de chilli. Incingem wok-ul cu 1 lingură ulei de măsline + 1 lingură ulei de susan și prăjim pieptul de pui la foc iute pe toate părțile. Când se rumenește stingem cu 1 linguriță de sos de soia și mai lăsăsm pe foc maxim 1-2 minute. Scoatem pieptul de pui pe farfurie. Tăiem ardeiul cubulețe. Pentru omletă mixăm cele trei ouă  cu un praf de sare. Încingem tigaia cu 1 lingură ulei de măsline + 1 lingură ulei de susan și călim cubulețele de ardei. Turnăm ouăle și coacem omleta pe ambele părți. Scoatem omleta pe farfurie alături de pieptul de pui și o ornăm cu brânză tare rasă și pătrunjel proaspăt. Delicioasă!


Poftă bună!!!


sâmbătă, 27 mai 2017

Ouă umplute cu cremă de avocado

Ingrediente:
5 ouă
1 avocado
1 ceapă roșie
35 g cremă de brânză
pătrunjel verde
1 lingură ulei de măsline
1 lingură zeamă de lămâie
sare, piper

Mod de preparare:
Fierbem cele 5 ouă aproximativ 10 minute (gălbenușurile trebuie să fie tari), apoi lăsăm ouăle în apă rece pentru alte 10 minute. Curățăm ouăle de coajă și le tăiem pe jumătate. La fructul de avocado îndepărtăm coaja și sâmburele și tăiem pulpa cubulețe. Punem gălbenușurile în blender alături de bucățelele de avocado, crema de brânză, ceapa roșie tăiată mărunt, câteva fire de pătrunjel verde, sare, piper, zeama de lămâie și uleiul de măsline. Mixăm până amestecul devine omogen și cremos. Punem crema într-un poș și umplem jumătățile de albuș. Așezăm ouăle pe platou și decorăm cu verdeață proaspătă. 

Poftă bună!!!

miercuri, 8 martie 2017

Negrese cu ciocolată

Ingrediente:
5 ouă
200 ml lapte
50 ml ulei
150 g unt
300 g zahăr
40 g cacao
280 g făină
10 g praf de copt
esență de rom, vanilie

un praf de sare
Pentru glazură:
140 ml frișcă lichidă
140 g ciocolată amăruie
1 linguriță miere

Mod de preparare:
Într-un vas amestecăm laptele, uleiul, praful de cacao, zahărul și adăugăm și untul tăiat cubulețe. Punem vasul pe foc și amestecăm până compoziția devine omogenă. Dăm vasul deoparte și lăsăm compoziția să se răcească. Aromatizăm cu esențe de rom și vanilie. Separăm ouăle și batem albușurile spumă împreună cu un praf de sare. Separat, în alt vas, mixăm și gălbenușurile peste care adăugăm din aproape în aproape compoziția de cacao și făina cernută amestecată în prealabil cu praful de copt. Oprim mixerul și cu ajutorul unei spatule adăugăm și bezeaua de albușuri în această compoziție din aproape în aproape. Turnăm amestecul în tava tapetată cu hârtie de copt și dăm la cuptorul încins pentru 35-40 de minute la foc mediu. Lăsăm prăjitura să se răcească și apoi o scoatem din tavă și o porționăm. Preparăm glazura: într-un vas încălzim frișca lichidă apoi adăugăm ciocolata ruptă bucățele mici. Amestecăm până se omogenizează, dăm vasul de pe foc și adăugăm mierea. Turnăm glazura peste negrese. Absolut delicioase. Sunt două tipuri de negrese care îmi plac foarte mult: aceasta cu glazură de ciocolată și cealaltă cu bezea (pe care o voi împătăși cu voi într-un episod viitor). Ambele rețete sunt din caietele mamei: negresele erau preferatele mele în copilărie.

Poftă bună!!!   

vineri, 19 august 2016

Salată orientală

Ingrediente:

5 cartofi
100 g măsline fără sâmburi
2 ouă
1 ceapă
3-4 linguri ulei
1-2 linguri oțet
sare, piper



Mod de preparare:


Se spală cartofii, se curăță de coajă, se taie cubulețe și se pun la fiert în apă cu sare. Separat, fierbem cele 2 ouă. După ce s-au fiert cartofii, scurgem apa și îi lăsăm un pic să se răcorească. Curățăm ouăle de coajă, le tăiem cubulețe (inclusiv gălbenușurile) și le adăugăm peste cartofi. Adăugăm și măslinele tăiate pe jumătate (se pot lăsa și întregi), apoi ceapa tăiată julien. Facem o vinegretă din ulei, oțet, sare și piper, pe care o turnăm peste salată. Amestecăm toate ingredientele și salata poate fi servită. De câte ori mănânc salată orientală mă duc cu gândul la copilărie :)

Poftă bună!!!